Coincidenta, compatibilitate si putina magie

Lui Alain pentru deschiderea apetitului si Alinei pentru inspiratie

Coincidenta, ce d-zeu! (vorba unui taximetrist)

Dictionarele definesc termenul ca "alinierea notabila a 2 evenimente fara a avea o legatura cauzala". Termenul este latinesc si e compunerea lui CO (in, cu, impreuna) si INCIDERE (a se intampla). Daca caut nod in papura pot spune ca cele 2 definitii nu 'coincid' 100% - definitia moderna precizeaza lipsa legaturii cauzale, pe cand lucrurile care se intampla 'impreuna' invita la o reflectie serioasa asupra unei cauzalitati comune, poate ascunsa insa posibil-existenta.
Citeam pe Wikipedia ca s-a gasit pana si un Indice de Coincidenta, care deseori este uimitor - de exemplu la un grup de 22 de persoane, sansa sa existe 2 persoane care au aceeasi zi de nastere este de 50%.

Nu sunt specialist insa am senzatia ca daca faci, cu simtul raspunderii, cateva calcule matematice, nu ajungi la acest procent incredibil. Deci, ar trebui sa fie mai mult decat matematica elementara si probabil, explicatia se gaseste in cauzalitati derivate din maniera de formare a grupului (cei care se atrag, se aduna etc.)

Cercetarile in psihologie vorbesc deseori despre Sincronicitate - situatia in care 2 evenimente nelegate cauzal insa legate conceptual, se intampla intr-o maniera care da un sens. Sincronicitatea isi gaseste explicatia in principii/idei/tipare de gandire similare ajungand pana la chestiuni de subconstient colectiv. De exemplu: 2 persoane care se cunosc au in aceeasi zi, in jurul pranzului, 2 evenimente negative - amandoua cu un risc fata de integritatea fizica.

Negand ideea unui soarte care ne da coincidente sau sincronicitati pentru a-si demonstra dominanta asupra noastra, pentru ca putem interpreta si in acest mod, putem gasi putine explicatii si multe intrebari interesante.

Coincidenta si compatibilitate

Nu de putine ori, oamenii evalueaza oportunitatea unei legaturi, afaceri sau posesii, prin incidenta unor semnale : "N-a fost sa fie", "E semn bun/rau", "Asa se intampla". Nu de putine ori aceste semnale reprezinta coincidente sau sincronicitati. Pentru indragostiti, faptul ca la un moment dat gandesc/spun/actioneaza identic reprezinta un semnal de compatibilitate. Desigur, in functie de intrepretarea pozitiva sau negativa a propriei actiuni, sunt mai mult sau mai putin dornici de a continua interactiunea dintre ei: e cumplit ca persoana de langa tine sa aibe aceleasi frici sau gargauni ca si tine, dar pe de alta parte e extraordinar sa ai langa tine pe cineva care te poate intelege foarte bine, nu? :-)

Deasemenea, cred ca sunt important de luat in calcul si sentimentele.

Vorbesc in cursurile mele de oglindire, ca tehnica folosita in comunicare pentru a ne influenta interlocutorul in acceptarea propunerilor noastre. Oglindirea se intampla natural in cuplurile de indragostiti, oamenii isi copiaza unul altuia gesturi, bioritm, interpretari ale evenimentelor, preferinte culinare etc. Sigur, dintr-un punct de vedere extern aceste similaritati sau sincronicitati pot parea ingrijoratoare insa, in adevar nu este, cel putin atat timp cat exista o libera consimtire (as spune inconstienta).

Deseori, cand sentimentele sunt puternice, coincidentele nu intarzie sa apara, iar compatibilitatea bate la usa fie ca vrei sa o accepti sau nu. Lasand intelectualismele la o parte, magia dintr-o relatie atunci apare, cand coincidentele confirma deoarece tu crezi si simti. Magic este si momentul in care aceasta credinta si simtire, asa pricajite cum sunt - deoarece deseori ne simtim confortabili fiind ultra-rationali si competitivi -, prind forma si consistenta, de exemplu: un sarut care vindeca o iritatie, o mangaiere care face sa dispara durerea.

Outro

Inchei amintindu-mi de un postulat din fizica cuantica: "forma precede materia". Poate ca tocmai lucrurile in care crezi si pe care le simti in mintea si sufletul tau, vor crea forma in care materia se va aseza atunci cand coincidenta o va cere. :-)

Lectiile lui Steve Jobs

http://www.youtube.com/watch?v=D1R-jKKp3NA

Unul dintre cele mai inspirate si revelatoare discursuri ale tuturor timpurilor: scurt, simplu si profund. Sunt 3 lectii deosebite care imi permit sa le picantez cu intrebari, numai bune de pus noua insine :-)

Unind punctele:

- Care sunt lucrurile, din viata mea, aparent vitale care, de fapt, nu sunt importante si la care as putea renunta?
- Care sunt lucrurile, din viata mea, carora nu le dau atentia cuvenita si care, in esenta, sunt cele mai importante?
- Care sunt lucrurile importante pentru mine in prezent si cata atentia le-am dat in trecut? Ce lectie de viata imi ofera ele acum?
- Care sunt lucrurile in care cred cu adevarat? Cat de mult lupt pentru 'credinta' mea chiar si atunci cand imi este pusa la incercare?

Iubire si pierdere:

- Ce fac atunci cand pierd sau am un esec? Dar atunci cand sunt respins insa sunt in continuare indragostit?
- Povara succesului sau seninatatea unui nou inceput.... altfel spus cum reuseste incertitudinea sa imi de-a aripi?
- Cum se transpune succesul sau insuccesul pe care il am la un moment dat in viata personala, in viata profesionala (si viceversa)?
- Gandindu-ma la lucrurile pe care le fac cu maxima placere la serviciu, ce pot invata si aplica din ele in aspectul personal al vietii? Cum imi capitalizez exemplele de reusita?
- Ce inseamna o relatie 'buna'? Un inceput bun sau o imbunatatire continua a inceputului pe parcursul trecerii timpului?

Moarte:

- Imi traiesc viata asteptandu-mi moartea sau gandindu-ma ca voi fi nemuritor?
- Cum imi schimba aceste ganduri felul de a-mi trai viata?
- Daca accept ca timpul meu este limitat, ce fac ca sa-mi traiesc plenar existenta? Ce ma impiedica in acest moment sa-mi traiesc viata asa in felul in care ar avea sens pentru mine?
- Ce imi spune inima si intuitia atunci cand mintea mea rationala nu mai ofera solutii viabile? Cat de mult le ascult in prezent?

STAY HUNGRY, STAY FOOLISH!

Pa pa Carpe Diem!

Lasand la o parte pedanteria in scris, as putea spune ca sunt satul deja de cate ori aud... "ce fericit as fi fost daca as fi fost prost" sau "Doamne.. de ce nu mai facut mai limitata sa pot sa fiu si eu fericita!".

Bullshit la cub!
Aiureala curata, monser!
Hasta la stupidita, baby!

Unii mai mistici, dau si explicatii biblice: "fericiti cei saraci cu duhul.." . Spun si eu atunci : "Doamne cata orbecaiala!". Aspectul surprinzator este ca nu de putine ori cei care spun aceste lucruri, sunt oameni care se straduie, chiar se straduie mult sa fie fericiti. Sa isi traiasca viata, sa o guste cu lingura mare, insa... hop! nu avem intre degete decat o linguritza, si aia doar din cand in cand. Dau gratis fericire, dar in portii mici sa ajunga la toti. Si nu va inghesuiti ca poate primiti si o lingurita peste nas :-)

Mai zic una dragutza si apoi devin serios. Pentru cine nu a ascultat pana acum, The White Stripes, sa isi procure "Elephant" si sa asculte ultima piesa in care zice asa:

" Why don cha go and love yourself? If I did that Holly, there won't be anything left for anybody else."

Ce este Carpe Diem? Sloganul hedonistului. Ce este hedonismul? Arta placerii, a satisfactiei, a linistii si relaxarii. Trebuie sa fii prost ca sa te bucuri de astea? In nici un caz, ba din contra iti trebuie destul de multa glagorie in cap, rafinament, curiozitate, placere de a explora, flexibilitate, optimism si deschidere la nou. Nu scriu acum pe tema organizationala, insa observati cum orice companie care doreste sa aibe angajati 'misto', cauta aceste lucruri la candidatii care vin la interviuri sau sa le dezvolte la cei care deja sunt acolo. Ii iubim pe hedonisti, sa o recunoastem sincer. Poate cateodata ni se par ireali, neverosimili, dar cand vezi cat de mult se bucura acestia de experienta lor de viata, parca ne vine sa vrem si noi... sau nu? :-)

Ce ne impiedica deseori sa fim hedonisti?

Incep cu primele fraze din articol. Evident, cei care spun astea nu se considera nicidecum prosti sau limitate. E doar o maniera inversata de a-mi lauda complexitatea si polivalenta cerebrala. Interesant este ca in aceasta situatie, in loc sa ma bucur de acest net avantaj (chiar daca e aparent si subiectiv), il flagelez. Si nici macar o placere din asta nu scot :-)
In aceste cazuri, capacitatea devine un obstacol in calea unei eventuale fericiri. Cei care gandesc in frazele respective, sa isi revina rapid. Imaginati-va ca sunteti mai prosti. Gasiti tipologia, modeluldorit printre oamenii din jurul vostru. V-ati bucura sa aveti existenta lor sau de lucrurile de care ei se bucura? Sau e fascinanta povestea unei oarecare Elodii la o oarecare televiziune? Evident nu, pentru ca voi sunteti deja complecsi/complecse si scenariul nu mai functioneaza.

Deci buba nu e complexitatea ci modul de folosire. Deseori, considerandu-ne complecsi, "complexam" si lucrurile din jurul nostru. Le dam noi dimensiuni, analizam si para-analizam, ne cufundam in continutul lor si cautam motive si explicatii la care probabil nici nu au trecut prin capul creatorului lor. Imi aduc aminte din liceu, placerea cu care faceam comentarii la textele literare. Gaseam explicatii, interpretari, arhetipuri, motive insa ma intreb in cate cazuri scriitorul chiar s-a gandit la toate bazaconiile pe care noi le scriam. Lasati lucrurile simple sa fie simple. Nu creati probleme acolo unde ele nu exista. Nu mergeti la consilierul in probleme de cuplu cu problema ca "nu avem o problema in cuplu". Poate e ciudat, pentru ca toti oamenii au probleme, dar daca se intampla sa nu aveti la un moment dat, relaxati-va si bucurati-va de prezent. Daca va trece prin minte ca viitorul ar putea sa va aduca o problema, asteptati intai sa vina acest viitor. Nu puteti rezolva o problema care nu exista!
Si inca o chestie, pe care am mai scris-o intr-un articol, atat timp cat va puneti problema viitoare in minte / o vizualizati si intreaga energie merge pe arsul neuronilor pe tema ei, fiti convinsi ca o invitati sa vina.

In cartea lui Bram Stoker, vampirul nu putea intra in casa decat daca era invitat. Sau vorba englezilor "the devil hides in the details". Daca vreti Carpe Diem!, ganditi Carpe Diem. La urma urmei, e doar e chestiune de consecventa.

Inca un aspect. Pana acum am ajuns doar la NECESAR, mai este SUFICIENT-ul. Adica consistenta in ganduri si actiuni. Fiecare dintre noi ne dorim lucruri, dar deseori ramanem la a dori despre, fara sa ne straduim catusi de putin. S-ar putea spune ca daca ne straduim atunci nu mai suntem hedonisti, pentru ca hedonismul inseamna inclusiv lipsa de efort. Judecata e adevarata daca hedonismul nostru e la jumatate de capacitate, adica nu vedem placerea in drumul / travaliul de a obtine placerea. Asta e consumerism, e pica para malaiata in gura lui Natafleata. Intrebati oamenii de vanzari intr-adevar extradordinari si va vor spune ca adevarata satisfactie nu este in contractul semnat si banii incasati, ci mai degraba in jocul cu clientul, sentimentul de putere pe care il ai convingandu-l. Placerea sahului este in joc, nu in mat.
Jucati-va si investiti in "joc". E fascinant si imbogatitor interior sa descoperi satisfactia pe care o poti culege din a de bucura de drumul (uneori chiar foarte spinos) in a obtine ceea ce iti doresti.

Pun penita in calimara si va doresc:

Hedonism placut, simplu si jucaus!

PS. Nu va spuneti singuri "Pa pa Carpe Diem!" pentru ca nu va asteapta decat sanul sterp al neimplinirii.

Organizationala 2 - Confruntarea cu haosul

Extras din "Funky Business" - Jonas Ridderstrale si Kjell Nordstrom

"Omenirea trece din nou prin vremuri de haos. Problema e ca nu reactioneaza prea bine la nesiguranta. Schimbarea conduce in mod inevitabil la agitatie, iar reactia generica la agitatie e reducerea dramatica a libertatii (NR: pe un astfel de fond apar deseori dictaturile)(...) Evitarea nesigurantei sta in firea omeneasca. Cand companiile angajeaza consultanti, nu fac decat sa cumpere reductoare de nesiguranta.(..) Reducerea nesigurantei e o parte ritualica a vietii corporatiste. Cand incepi o slujba noua, petreci o zi sau doua intr-un program de incorporare. Organizatia iti spune cum sa te comporti. Totul e drapat intr-un limbaj corporatist amabil , dar p[ractic asta se intampla. Noi credem ca siguranta corporatista afabila trebuie sa lase locul complexitatii. Credem ca raspunsul optim sta in imbratisarea complexitatii si nu in incercarea de a o elimina. (..)

S-ar putea ca asta sa ne pastreze sanatosi la minte. La urma urmei, daca te evaluezi in raport cu nesiguranta, viata tinde sa arate un pic mai bine si, din contra, in comparatie cu siguranta, pare irelevanta si deprimanta. Daca totul se misca continuu, singurul lucru fix este individul. (..)

In trecutul apropiat, rolurile noastre erau predefinite. Biserica sau corporatia ne dadea scenariul istoric. Nu mai e cazul. Ca sa ai succes intr-o lume a teatrului de improvizatie, trebuie sa iti pui intrebari. Trebuie sa te cunosti pe tine si obiectivele tale. E managementul prin obiective aplicat individului. Autodefinirea e singurul mijloc de a-ti crea o viata mai buna. Asta le da liderilor din orice organizatie o noua sarcina: sa produca nesiguranta. Liderii autentici le lanseaza oamenilor provocari, nu ii controleaza. Liderii adevarati ii elibereaza."

Despre schimbari, responsabilitate si actiune personala

Nu e nici o noutate ca multe companii din Romania trec prin schimbări şi adeseori au "de stins câte un incendiu". Multe se obisnuiesc usor cu un stil pompieristic - iata sursa dezavantajelor in competitia de pe piata. Este firesc ca, fiecare dintre noi, sa se simta la un moment dat descurajat de toate reparaţiile şi revenirile pe care au intervenit în implementarea unor proiecte. Petrecem mult timp în multe sedinţe lungi, cautăm ţapi ispăşitori, risipim resurse de toate felurile pentru a incerca sa tinem pasul sau sa mergem mai departe. Pornim cu mult entuziasm la început de drum, dar ne pandeste tot timpul sentimentul de erodare sau uzare a energiei sau angajamentului.

Specialistii spun ca că prima reacţie a oamenilor atunci când li se comunică o schimbare nu este entuziasmul, ci un şoc sau, in cel mai bun caz, o curiozitate, în funcţie de natura şi complexitatea schimbării. Deseori, abia după un timp şi după trăirea unor emoţii negative, oamenii încep să se obişnuiască cu ideea, să se raporteze la ea într-un nou mod, să o integreze în viaţa şi comportamentul lor. Iata 2 intrebari interesante:

Ce pot face in momentul in care prima perceptie, legata de o schimbare in organizatie, o percep negativ?

Fiecare dintre noi are tendinta de a percepe „noul” ca o amenintare la confortul prezent. Chiar si in conditiile in care prezentul fiecaruia nu este neaparat roz, cunoastem si simtim prezentul + se traduce ca "pute, pute, da'i caldutz". Metaforic spus, schimbarea este prima noapte dormita intr-un pat strain.
Daca luam in calcul aspectul rational, orice lucru din lume poate fi perceput atat ca o amenintare la prezentul „caldut”, dar si ca o oportunitate pentru o satisfactie mai mare in viitor. In esenta, totul tine de unghiul din care privesc schimbarea. Nu degeaba, foclorul spune ca „fiecare sut in fund, poate fi un pas inainte”. Care e conditia ca intr-adevar „sutul” sa fie un pas inainte? Sa incerc sa invat ceva, un ceva bun, un ceva care ma poate ajuta ca data viitoare sa reusesc. Daca, de exemplu, am rugat un coleg sa ma ajute, iar el nu a facut nimic, pot trage multe posibile concluzii:
- colegul meu este incompetent
- colegul meu nu vrea sa ma ajute, are ceva cu mine
- e baiat/fata bun(a) insa compania / managementul / etc. nu ii permit sa ma ajute
- poate nu am stiut eu exact ce, cand sau cum sa ii cer ajutorul
Inafara de ultima concluzie, nici una dintre ele nu ma implica. Deasemenea, primele 3 nu sunt altceva decat scuze si toata lumea stie ca „cine se scuza, se acuza”. E important sa imi asum responsabilitatea atat in reusite cat si in esecuri, pentru ca orice esec este o minunata oportunitate de invatare si dezvoltare personala. Tot ceea ce trebuie facut este sa o vad asa si ma gandesc ce pot face ca data viitoare sa fiu mai bun, mai competent, mai valoros.

In adevar, ori de cate ori vad o schimbare ca un potential pericol, e bine sa ma gandesc la oportunitatile pe care schimbarea mi-o ofera. Imi aduc aminte de un citat din Dune, de Frank Herbert – „Singurul lucru permanent in aceasta lume este schimbarea” – este in avantajul meu sa profit de oportunitatile schimbarii decat sa trag ponoasele propriului pesimism sau al lipsei de mobilizare.



Ce poate face compania pentru mine ca schimbarea sa fie mai usor de inteles sau de acceptat?

Fara niciun dubiu, pentru a face fata cu succes „noului”, care deseori poate fi destul de imprevizibil, ma ajuta foarte mult sa stiu extrem de clar obiectivele şi oportunităţile urmarite prin respectiva schimbare. Ma ajuta sa stiu concret maniera in care respectiva schimbare este o sansa de implicare, dezvoltare sau succes pentru mine. Ma ajuta sa stiu exact care ar putea fi rolul meu si cum pot contribui la succesul schimbarii. O schimbare anuntata sub forma unei circulare, nu imi ofera informatiile despre motivul sau oportunitatile pe care aceasta le poate implica, deci zero certitudine duce la zero angajament.

Daca compania imi raspunde satisfacator la intrebarea "What's in it for me?", are dreptul moral de a astepta implicarea mea.

Concluzionand, schimbarea este responsabilitatea tuturor partilor implicate. Nu este doar stradania managementului, este si efortul meu personal, indiferent de pozitia pe care o ocup in organizatie. Iar reusita schimbarii se poate obtine doar prin implicarea deplina a partilor + atentia, grija si sprijinul real al fiecarei parti pentru cealalta. Puterea lantului va fi intotdeauna egala cu puterea celei mai slabe verigi, indiferent care este aceasta.

Cum se poate obtine acest lucru?

Nici o noutate, toata lumea stie lucrurile de care avem nevoie: COMUNICARE REALA, PROMISIUNI TINUTE si ACTIUNI CONSISTENTE.

Cand ne apucam de treaba?

Organizationala 1- extract din Poveste despre Troica

Primul omagiu merge catre Arkadi si Boris Strugatki

Multa apa a curs Dambovita si, daca nu ne incalzim global mult prea mult, inca va mai curge - la fel si cerneala pe tema culturii organizationale. Cu tot respectul pentru geniala idee comerciala si de PR de a intocmi un Top al angajatorilor de succes (stiu ei cine sunt) sau pentru seriozitatea cu care se scrie pe www.desprefirme.com (merci Anita pentru info) perceptia organizatiilor in care lucram ramane una proprie, personala, subiectiva si as always.. pasionala. Fara sa doresc sa povestesc lectiile de viata pe care diverse culturi organizationale mi le-au oferit, imi propun sa ofer omagiul meu unor oameni care reusesc, prin ceea ce scriu, sa ne atraga atentia asupra unor similaritati.

Si DA... militez pentru sanatate organizationala! Cu toata mintea si inima. Cititi si faceti-va singuri debrief-ul :-)

Iata extractul

- Vad, spuse cu oarecare mirare Constantin, vad ca dumneavoastra vreti, intr-adevar, sa va convingenti ca sunt extraterestru. E adevarat, nu prea inteleg motivele dumneavoastra... dar sa lasam asta. In ceea ce priveste dovezile, infatisarea mea exterioara nu va conduce la niste concluzii juste?

Farfukis clatina din cap a regret.

- Vai, se planse acesta, nu e chiar atat de simplu. Stiinta nu ne ofera o imagine prea clara a ceea ce este omul. E normal. Daca stiinta ar fi stabilit, de exemplu, ca oamenii sunt fiinte cu doi ochi si doua maini, atunci paturi considerabile ale populatiei care au numai o mana, sau chiar deloc, s-ar fi aflat intr-o situatie dubioasa. Pe de alta parte, medicina contemporana face minuni. Eu insami am vazut la televizor caini cu doua capete si sase labe, astfel ca nu am nici o baza...

- Atunci poate aspectul navei mele... Are un aspect destul de neobisnuit pentru tehnica dumneavoastra pamanteana..

Farfukis clatina din nou capul.

- Dumneavoastra trebuie sa intelegeti, spuse delicat, ca in secolul nostru nuclear e greu sa uimesti cu orice instalatie tehnica un membru al unui organ responsabil si care, in plus, are si acces special..

- Pot sa citesc gandurile, comunica Constantin. Devenise in mod evident curios.

- Telepatia este antistiintifica, spuse mieros Farfukis. Noi nu credem in ea.

Compatibilitate, reductionism si ... cum ar fi daca chestia asta ar functiona cu adevarat? (partea 1)

Una dintre temele care apare des in discutii este cea despre compatibilitate. Ne evaluam compatibilitatea cu job-ul, prietena/prietenul, familia, restul oamenilor etc. ( chiar una din intrebarile pe care le aud foarte des este "Iti place Bucuresti-ul? Te-ai adaptat?" altfel spus Esti compatibil cu..?).
Vrem sau nu, suntem prinsi in jocul de-a compatibilitatea, in intrebarea "Imi place sau nu?", "Vreau sau nu vreau?". Vrem sau nu, ne place sa facem estimari de compatibilitate, folosind experienta din trecut, lucrurile invatate, intuitia, senzatia din burta, teste de tot soiul etc.

Personal, nu mi-au placut prea mult testele de personalitate, si aici ma refer la mine personal. Cred ca sunt un foarte prost subiect pentru astfel de teste de personalitate, nu de alta insa le cunosc destul de bine. Ce fac testele? Incearca sa identifice niste tipare de personalitate sau comportament, urmand ca o persoana avizata sa evalueze compatibilitatea profilului tau cu cel al job-ul(pe plan organizational).

Si pentru a ma juca de-a fariseul pana la capat, iata o idee nastrusnica de test, ideea care mi-a venit in urma unei discutii deosebit de interesante pe tema compatibilitatii dintre 2 oameni. S-au altfel spus, taking a walk on the wild side, ce ar putea face 2 oameni care se intalnesc, pentru a estima mai bine sansele de a avea o dezvolta o relatie buna pe parte.... (aici va ganditi voi in ce domeniu: conjugal, sexual, de afaceri, de prietenie etc.)

Plec de la cateva axiome:

Axioma 1: Persoana din aceasta lume pe care o cunosc cel mai bine sunt EU, iar pe aceasta persoana o iubesc tot EU cel mai mult.

Universul propriu este probabil cel mai larg si cel mai facil de explorat. Cu cat persoana din fata noastra este mai "noua" cu atat universul ei interior este mai indepartat. Daca ne iubim pe noi insine? Evident, chiar la un mod extrem de pasional.


Axioma 2 Omul cauta siguranta, certitudine.

Altfel spus predictibilitate in tot ceea ce face. Aici unii ma vor contrazice si imi vor spune ca le plac surprizele.. Eu as dori sa ii intreb daca gandindu-se la o posibila supriza, care ar fi cea mai frumoasa desfasurare si deznodamant al ei? Iata cum ne dorim surprize placute si aparent impredictibile ;-)

Axioma 3 (derivata din cele 2 anterioare) Partenerul perfect este echivalentul nostru de sex opus. - in viziune hetero si derivat din "cei care se aseamana se aduna"

Da, stiu povestea cu opposites attract... eu zic sa mai reflectam, deoarece motivele de rupere a relatiilor sunt lipsa de compatibilitate.


In consecinta, tot ce as avea de testat este in ce masura cealalata persoana imi seamana. Cu cat imi va semana mai mult, cu atat creste sansa sa imi placa. Dar ce testez, ce informatii caut pentru a vedea gradul de potrivire? Varsta, zodia, ascendentul, personalitatea, hobby-urile, comportamentul similar in situatii identice, numarul de pitici pe creier?
Ce criterii alegem, cum stim care sunt cele relevante si mai ales, cum facem ca tot acest demers sa fie unul extrem de simplu & natural?

E cam tarziu. Ideea nastrusnica si reductionismul, in partea a 2-a (coming soon)

Vedeta sau Ticalos, Meserias sau Incompetent?

Te plac colegii de munca? Vorbesc cu tine sau ai senzatia ca se lasa linistea imediat ce intri in birou? Ti se cere parerea pe teme profesionale sau mai degraba din orice alt domeniu?

Intr-un articol aparut in 2005 in Harward Business Review, Tiziana Casciaro si Miguel Sousa Lobo defineau 4 tipuri de “personalitati” la locul de munca:

- Vedeta Meseriasa

- Vedeta Incompetenta

- Ticalosul Meserias

- Ticalosul Incompetent

Despre ce este vorba?

La serviciu, gradul in care ne apreciem colegii de munca este determinat de 2 factori: Competenta Profesionala si Atractivitatea Personala (Likeability Factor). Astfel, persoana cea mai compententa profesionala va intruchipa Meseriasul, la polul opus fiind Incompetentul. Daca o persoana stie sa comunice, sa fie bun coleg, sa asculte si are o atitudine pozitiva orientata spre solutii, vom spune ca este o Vedeta, avand un grad de atractivitate personala mare. In contra, o persoana care dovedeste “fitze”, are o atitudine de superioritate/dominanta fata de colegi si in general este rautacioasa sau razbunatoare, va fi cu usurinta catalogata ca Ticalos.

Combinand cei 2 factori: compententa si atractivitate personala avem descrierea succinta a celor 4 tipologii profesionale: Ticalosul Meserias – persoana competenta profesional insa evitata de colegi datorita felului de a fi; Vedeta Incompetenta – slabul profesionist insa “sufletul petrecerii”; Vedeta Meseriasa – care este atat competent cat si iubit de colegi si, in fine Ticalosul Incompetent, care nu mai are nevoie de introducere.

Evident, cele 4 tipologii sunt caricaturi, organizatiile tind sa excluda atat incompententii cat si ticalosii, insa in general poti impartii angajatii unei firme in cele 4 categorii.

Ce prefera organizatiile?

Deseori, intreband despre preferintele in recrutare pe managerii din organizatii profund ancorate in domeniul tehnic, vei obtine in multe cazuri raspunsuri de tipul: “Pentru mine important este ca persoana pe care o aleg sa corespunda din punct de vedere tehnic (adica al competentei profesionale), pot sa trec cu vederea faptul ca acest om imi este antipatic”. Interesant este faptul ca intreband aceleasi persoane despre oamenii aflati in echipele lor, vom observa usurinta cu care formeaza relatii profesionale cu persoane din categoria Vedeta si tendinta de intoleranta si excludere a celor din categoria Ticalos. Va conta mai putin cat de pregatita si capabila este persoana, daca pur si simplu nu ne place stilul ei arogant sau agresiv, vom refuza sau vom gasi toate mijloacele sa evitam conlucrarea cu aceasta. Pe scurt, un plus la gradul de Atractivitate Personala pare a conta mai mult decat un plus la factorul Competenta Profesionala.

Totusi, in aceasta situatie, in ce masura suntem profesionisti si facem alegeri profesionale?

Adevarat este ca privind situatia la rece, nu merita sa ne refuzam accesul la cunostiintele si competenta Ticalosului, doar pentru simplul fapt ca nu ii suportam atitudinea. Pe de alta parte, deseori accesul la informatia si competenta Ticalosului, poate fi dificila pentru simplul fapt ca este un ticalos si nu o impartaseste. Deasemenea, un proces de invatare inseamna deseori sa iti expui deschis propriile lipsuri sau incompetente iar acest lucru este destul de riscant atunci cand ai de-a face cu un Ticalos.

Specialistii in stiintele sociale vorbesc des despre tendinta fiecaruia dintre noi de a simpatiza persoanele care se seamana cu noi (“cei care se aseamana, se aduna”). Astfel, in linii mari, Ticalosul perceput de cineva, se poate apropiat de un statut de Vedeta, in ochii cuiva care ii impartaseste comportamentul sau valorile. Astfel, factorul de Atractivitate Personala, poate contribui pozitiv sau negativ fata de organizatie la crearea retelelor sociale interne.

Ticalosul de astazi poate deveni Vedeta de maine

Daca deseori se spune abilitatea de a fi un bun manager inseamna in primul rand a avea bun simt, as indrazni sa spun ca pentru a obtine statutul de vedeta trebuie in primul rand sa dai dovada de toleranta. Toleranta in a accepta diversitatea celorlalti, toleranta in a accepta propria noastra conditie de oameni supusi greselii si nu in ultimul rand toleranta legata de standardele pe care le fixam vis-a-vis de noi insine.

Deasemenea, incearca urmatoarele intrebari:

- Cat de usor as lucra cu oameni care se poarta exact ca mine?

- Colegii mei se bucura sa ma vada? Imi raspund la e-mail-uri? Sunt inclus in discutiile lor?

- Ce mi-ar spune cu sinceritate o persoana in care am incredere, legat de gradul de Atractivitate Personala pe care il manifest ?

- Am tendinta de a judeca comportamentul celorlalti sau mai degraba ma preocup de imbunatatirea comportamentului meu?

- Care este primul pas, chiar si aparent nesemnificativ, pe care il pot face pentru a-mi creste Atractivitatea Personala?

Nu in ultimul rand, cheia spre cu grad de Atractivitate Personala mai mare, este descoperirea aspectelor care te potenteaza pozitiv si negativ in situatiile de munca si, evident, lucrul individual pe cele pozitive.

De ce ar merita sa am un grad de Atractivitate Personala mare?

Raspunsul este simplu. Practic, exista foarte putine locuri de munca de tipul “turn de fildes” in care interactiunea cu ceilalti sa fie zero, deci nu poti “scapa” de evaluarea Atractivitatii Personale din partea celorlalti. Deasemenea, Atractivitatea Personala influenteaza major atat reusita ta in munca cat si sansele de evolutie in cariera. Aminteste-ti doar de formula celebra “Hire for Skills, Fire for attitude” (“Angajezi pentru abilitati (tehnice), Dai afara pe motive de atitudine”).