miercuri, 21 decembrie 2011
Licitatiile de arta
Va invit sa cititi noul meu articol, in nou numar al Revistei Arte si Meserii. Sectiunea Business si Cultura, pagina 90.
duminică, 18 decembrie 2011
Manic Street Preachers - o scurta biografie
(articol aparut in revista El Comandante - nr.3 / decembrie 2011)
Daca pana spre finalul anilor '80 cand te gandeai la Tara Galilor spuneai Tom Jones sau Shirley Bassey, lucrurile s-a schimbat iremediabil atunci cand Manic Street Preachers, sau pe scurt (the) Manics au inceput sa scrie istorie cu dungi pronuntate de dermatograf, mesaj social-politic a la The Clash si mariaj stilistic inedit intre cazonul guerrilleros si fecundul androgin britanic . Proveniti dintr-un fost orasel minier cenusiu si pustiu, cu ape verzi-slinoase-otravite si cu o memorie colectiva inca sangeranda in urma revoltelor miniere dur reprimate de catre guvernul Thatcher in ’85, the Manics au avut intotdeauna microbul revoltei in muzica lor
Cine sunt ei? James Dean Bradfield, baiatul de treaba la chitara/voce, Nicky Wire androginul sensibil la bass, Sean Moore tobosarul taciturn si Richey Edwards poetul instabil la chitara.
Nu intotdeauna luati in serios, ba chiar luati peste picior de catre presa londoneza care ii vedea ca pe niste provinciali frustrati si cu o imagine de cocote socialiste, the Manics au intrat in atentia marelui printr-un eveniment bizar. In 1991, la finalul unui concert de la Norwich, jurnalistul Steve Lamacq (NME) a intrat intr-o disputa cu membrii trupei acuzandu-i de lipsa de autenticitate. Ca replica Edwards, intr-un moment de maxima frustrare, si-a ‘scris’ cu o lama de ras pe antebrat cuvintele ‘4REAL’. Lamacq a ramas socat, Edwards a ratat la milimetru o artera si a avut nevoie de 17 copci. Sase zile mai tarziu trupa semna cu Sony.
Astfel, in februarie ‘92 iese 'Generation Terrorists' despre care tot Edwards spunea “Am vrut sa semnam cu cea mai mare casa de discuri, sa vindem albumul de debut in 20 de milioane de exemplare si apoi sa spargem gasca. Get massive and then just throw it all away". Trupa a vandut 250.000 de exemplare si a avut 6 single-uri printre care 'Motorcycle Emptiness' si 'Motown Junk' . Si nu s-au despartit. In ’93 apare Gold Against the Soul, album care altereaza sound-ul a la Appetite (Guns) cu influente grundge iar versurile incep sa capete nuante de melancolie introspectiva. Intre timp, problemele lui Richey Edwards se agraveaza (scade in greutate, se intetesc episoadele de betie crunta si automutilare, este primit intr-un sanatoriu).
Travaliul disperarii lui Richey este documentat in super-albumul din ‘94 'The Holy Bible', printre primele versuri fiind si urmatoarele: “"I eat and I dress and I wash and I still can say thank you/Puking, shaking, sinking/Can't shout, can't scream, I hurt myself to get pain out". In ciuda faptului ca albumul este aclamat atat de public cat si de critici, inevitabilul era pe cale de a se produce.
Pe 1 februarie ’95, Richey paraseste fara preaviz hotelul Embassy din Londra pentru a nu se mai intoarce niciodata. Actele si portmoneul sunt gasite in apartamentul sau din Cardiff iar peste doua saptamani masina sa este gasita langa Severn Bridge, un loc cunoscut pentru sinucigasi. Desi corpul sau nu a fost gasit iar colegii de trupa ii pastreaza in continuare cota parte din incasari, intr-un final familia sa l-a declarat in 2008 “presumed deceased’.
Lipsiti de ideologul-trupei si principalul textier, the Manics se reinventeaza cu 'Everything Must Go', de pe care avem marele hit ‘A design for life’, o piesa despre furia proletara care isi ineaca lipsa de scop in betie: ‘Libraries gave us power (puterea este in cunoastere n.a.) / Then work came and made us free ( vezi Arbeit macht Frei n.a.)/ ... / We don’t talk about love, we only want to get drunk’. Trupa isi adjudeca in acelasi an de gratie 1996, 2 premii Brit Awards: Best British Band si Best Album.
Succesul mondial pentru Manics vine in 1998 cu albumul ‘This is my truth, tell me yours’. Primul single, devenit si primul no.1 al trupei este ‘If you tolerate this then your children will be next’, o piesa care evoca razboiul civil spaniol si ofera o contrapondere slow-motion dar la fel de puternica ca si mesaj ca si “Spanish Bombs’-ul celor de la The Clash. Albumul a mai inclus si piese precum ‘You stole the sun from my heart’, ‘The Everlasting’ si “Tsunami’.
Anul 2001 ii gaseste pe Manics intr-o tumba mediatica de proportii: devin prima mare trupa vestica de rock care canta in Cuba la Karl Marx Theater si se intalnesc cu Fidel Castro. La putina vreme dupa aceea, urmeaza al saselea album de studio ‘Know your enemy’ care contine single-urile ‘Ocean Spray’, ‘So why so sad’ si ‘Found that soul’. Urmeaza albumul nr.7 ‘Lifeblood’ si apoi mult aclamatul ‘Send away the tigers’ intrat direct pe locul 2 in topul vanzarilor de albume din Marea Britanie. Primul single de pe acesta, ‘Your love alone is not enough’ este in colaborare cu fabuloasa Nina Persson de la The Cardigans – urmeaza single-urile ‘Autumnsong’ si ‘Indian Summer’.
Cel de-al 9-lea album, lansat pe 18 Mai 2009, ‘Journal for plague lovers’ contine versuri scrise de Richey Edwards si a primit referinte pozitive din partea criticilor fara a fi un success comercial rasunator.
Ultimul album al celor de la Manics ‘Postcards from a young man’ este precedat de single-ul ‘(It’s not war) Just the end of love’ lansat pe 16 iulie 2010 – o alegorie a unei finale de turneu de sah din anii ‘70. Albumul contine deasemenea colaborari cu Ian McCullogh, Duff McKagan si John Cale. Anul acesta, la final de octombrie a aparut colectia de single-uri National Treasures, un greatest hits complet al galezilor. ‘This is the day’ este single-ul ce acompaniaza compilatia, o melodie plina de vitalitate in care vocea lui Bradfield isi arata din nou clasa. Citatul de final vine de la Nicky Wire, care atunci cand a fost intrebat de ce trupa lanseaza aceasta compilatie, a raspuns 'Este doar sfaristul unei ere. Nu sfarsitul unei trupe. Vom disparea pentru o bucata buna de timp’.
Daca pana spre finalul anilor '80 cand te gandeai la Tara Galilor spuneai Tom Jones sau Shirley Bassey, lucrurile s-a schimbat iremediabil atunci cand Manic Street Preachers, sau pe scurt (the) Manics au inceput sa scrie istorie cu dungi pronuntate de dermatograf, mesaj social-politic a la The Clash si mariaj stilistic inedit intre cazonul guerrilleros si fecundul androgin britanic . Proveniti dintr-un fost orasel minier cenusiu si pustiu, cu ape verzi-slinoase-otravite si cu o memorie colectiva inca sangeranda in urma revoltelor miniere dur reprimate de catre guvernul Thatcher in ’85, the Manics au avut intotdeauna microbul revoltei in muzica lor
Cine sunt ei? James Dean Bradfield, baiatul de treaba la chitara/voce, Nicky Wire androginul sensibil la bass, Sean Moore tobosarul taciturn si Richey Edwards poetul instabil la chitara.
Nu intotdeauna luati in serios, ba chiar luati peste picior de catre presa londoneza care ii vedea ca pe niste provinciali frustrati si cu o imagine de cocote socialiste, the Manics au intrat in atentia marelui printr-un eveniment bizar. In 1991, la finalul unui concert de la Norwich, jurnalistul Steve Lamacq (NME) a intrat intr-o disputa cu membrii trupei acuzandu-i de lipsa de autenticitate. Ca replica Edwards, intr-un moment de maxima frustrare, si-a ‘scris’ cu o lama de ras pe antebrat cuvintele ‘4REAL’. Lamacq a ramas socat, Edwards a ratat la milimetru o artera si a avut nevoie de 17 copci. Sase zile mai tarziu trupa semna cu Sony.
Astfel, in februarie ‘92 iese 'Generation Terrorists' despre care tot Edwards spunea “Am vrut sa semnam cu cea mai mare casa de discuri, sa vindem albumul de debut in 20 de milioane de exemplare si apoi sa spargem gasca. Get massive and then just throw it all away". Trupa a vandut 250.000 de exemplare si a avut 6 single-uri printre care 'Motorcycle Emptiness' si 'Motown Junk' . Si nu s-au despartit. In ’93 apare Gold Against the Soul, album care altereaza sound-ul a la Appetite (Guns) cu influente grundge iar versurile incep sa capete nuante de melancolie introspectiva. Intre timp, problemele lui Richey Edwards se agraveaza (scade in greutate, se intetesc episoadele de betie crunta si automutilare, este primit intr-un sanatoriu).
Travaliul disperarii lui Richey este documentat in super-albumul din ‘94 'The Holy Bible', printre primele versuri fiind si urmatoarele: “"I eat and I dress and I wash and I still can say thank you/Puking, shaking, sinking/Can't shout, can't scream, I hurt myself to get pain out". In ciuda faptului ca albumul este aclamat atat de public cat si de critici, inevitabilul era pe cale de a se produce.
Pe 1 februarie ’95, Richey paraseste fara preaviz hotelul Embassy din Londra pentru a nu se mai intoarce niciodata. Actele si portmoneul sunt gasite in apartamentul sau din Cardiff iar peste doua saptamani masina sa este gasita langa Severn Bridge, un loc cunoscut pentru sinucigasi. Desi corpul sau nu a fost gasit iar colegii de trupa ii pastreaza in continuare cota parte din incasari, intr-un final familia sa l-a declarat in 2008 “presumed deceased’.
Lipsiti de ideologul-trupei si principalul textier, the Manics se reinventeaza cu 'Everything Must Go', de pe care avem marele hit ‘A design for life’, o piesa despre furia proletara care isi ineaca lipsa de scop in betie: ‘Libraries gave us power (puterea este in cunoastere n.a.) / Then work came and made us free ( vezi Arbeit macht Frei n.a.)/ ... / We don’t talk about love, we only want to get drunk’. Trupa isi adjudeca in acelasi an de gratie 1996, 2 premii Brit Awards: Best British Band si Best Album.
Succesul mondial pentru Manics vine in 1998 cu albumul ‘This is my truth, tell me yours’. Primul single, devenit si primul no.1 al trupei este ‘If you tolerate this then your children will be next’, o piesa care evoca razboiul civil spaniol si ofera o contrapondere slow-motion dar la fel de puternica ca si mesaj ca si “Spanish Bombs’-ul celor de la The Clash. Albumul a mai inclus si piese precum ‘You stole the sun from my heart’, ‘The Everlasting’ si “Tsunami’.
Anul 2001 ii gaseste pe Manics intr-o tumba mediatica de proportii: devin prima mare trupa vestica de rock care canta in Cuba la Karl Marx Theater si se intalnesc cu Fidel Castro. La putina vreme dupa aceea, urmeaza al saselea album de studio ‘Know your enemy’ care contine single-urile ‘Ocean Spray’, ‘So why so sad’ si ‘Found that soul’. Urmeaza albumul nr.7 ‘Lifeblood’ si apoi mult aclamatul ‘Send away the tigers’ intrat direct pe locul 2 in topul vanzarilor de albume din Marea Britanie. Primul single de pe acesta, ‘Your love alone is not enough’ este in colaborare cu fabuloasa Nina Persson de la The Cardigans – urmeaza single-urile ‘Autumnsong’ si ‘Indian Summer’.
Cel de-al 9-lea album, lansat pe 18 Mai 2009, ‘Journal for plague lovers’ contine versuri scrise de Richey Edwards si a primit referinte pozitive din partea criticilor fara a fi un success comercial rasunator.
Ultimul album al celor de la Manics ‘Postcards from a young man’ este precedat de single-ul ‘(It’s not war) Just the end of love’ lansat pe 16 iulie 2010 – o alegorie a unei finale de turneu de sah din anii ‘70. Albumul contine deasemenea colaborari cu Ian McCullogh, Duff McKagan si John Cale. Anul acesta, la final de octombrie a aparut colectia de single-uri National Treasures, un greatest hits complet al galezilor. ‘This is the day’ este single-ul ce acompaniaza compilatia, o melodie plina de vitalitate in care vocea lui Bradfield isi arata din nou clasa. Citatul de final vine de la Nicky Wire, care atunci cand a fost intrebat de ce trupa lanseaza aceasta compilatie, a raspuns 'Este doar sfaristul unei ere. Nu sfarsitul unei trupe. Vom disparea pentru o bucata buna de timp’.
miercuri, 9 noiembrie 2011
Batalia pentru Rosia Montana – Episodul Facebook
Ce are de castigat RMGC-ul prin desfasurarea de forte pe Facebook? O cale de intoxicare (si) a generatiei pasionata de reteaua sociala, o alternativa de a aduce trafic (sic) pe site-urile afiliate lor, perpetuarea impresiei (e doar o impresie) ca proiectul lor ORICUM se face?
Ei bine, probabil toate si nu numai. Vreau sa afirm ceva inca de la inceput. Romania nu mai e chiar tara lui Papura-Voda iar societatea civila se trezeste. De fapt, rezistenta fata de proiectul cianoid a generat cea mai mare emulatie la societatii civile de la revolutie incoace. Cine cedeaza primul, acela pierde.
Dar sa vedem, prima data, prezenta oficiala a pe Facebook a ‘Proiectului Rosia Montana’. Dupa neverosimila ‘Da like la Proiectul RM’ (de unde atata cumintenie?), a urmat ‘Sustine-o pe Coco (si implicit pe noi’). Eu zic sa nu profitam de minori si sa nu dam satisfactie majorilor pentru care contul bancar tine loc de coloana si printzipuri. Sau pur si simplu sunt jalnici la fundraising. Ultima gaselnita joculet (tot pe FB) Orasul Minier – Intra in joc si afla cum poti sa dezvolti o comunitate miniera prospera. Actiune: Hide this Ad – Reason: Offensive. Pai asta e investitie? Va rog domnilor, macar o varianta moderna de Pocahontas care isi da seama ca padurile si muntii in care a crescut n-au o valoare mai mare decat niste ghiuluri si contribuie activ, profitabil si tenace la transformatul lor in praf si pulbere. Ar fi mai inspirational si relevant, nu?
Prezenta neoficiala, minerii prosperi de net subterran: Postacii RMGC. Creati initial prin subsoluri de Kisselef si redescoperiti ulterior ca amploaiati goldisti, acestia sunt de 2 categorii: unii coninteresati, altii pur si simplu naivi. Sa ne intelegem, nu exista sustinatori virulenti ai proiectului care sa nu fie cointeresati si nici ‘cetateni ingrijorati’ naivi care sa stea cu orele pe net, vanand articolele contra RMGC, fiind locate prin tari precum si ascuzandu-si cu sarguinta IP-urile. Partea grozava este ca nu exista postaci creativi. Poate singurul department creativ din RMGC este PR-ul, restul sunt capabili doar sa dea copy/paste la script-urile primite si sa repete la nesfasit aceleasi minciunele: gogoasa mineritului responsabil, nasul lung al locurilor de munca si al ‘bunastarii’, ecologizarea zonei etc. Daca la filmele americane, poti sa intrevezi fara mari dificultati deznodamantul, in cazul lor mergi la sigur cu ceea ce vor posta. Pacat ca nimeni nu ma plateste pentru asta, demult mi-as fi facut vacanta dorita in Noua Zeelanda (sic). Ma intreb cum este evaluata performanta lor, inafara de numarul de postari in care se mimeaza ‘cetateanul ingrijorat’. Ar trebui sa fie si mica creativitate la nivel de fraza – cu conditia nemodificarii sensului ei.
Indiferent de forma, prezenta goldistilor pe Facebook este asemeni unei gripe care recidiveaza. Este deopotriva enervanta, obositoare si lipsita de haz. Mesajele lor sunt gogosi, iar cei care decid sa isi vanda constiinta (de la artisti si sportivi pana la oameni politici) isi restrang existenta la stratul de glazura atragatoare pusa din belsug peste o mizerie bine coapta. Stiu ca ei vor continua sa incerca sa te convinga si ca vor fi insistenti. Tu cum te feresti de minciuni?
In fond, cine cedeaza primul, acela pierde.
(Articol aparut in Revista El Comandante, nr.2/2011)
Ei bine, probabil toate si nu numai. Vreau sa afirm ceva inca de la inceput. Romania nu mai e chiar tara lui Papura-Voda iar societatea civila se trezeste. De fapt, rezistenta fata de proiectul cianoid a generat cea mai mare emulatie la societatii civile de la revolutie incoace. Cine cedeaza primul, acela pierde.
Dar sa vedem, prima data, prezenta oficiala a pe Facebook a ‘Proiectului Rosia Montana’. Dupa neverosimila ‘Da like la Proiectul RM’ (de unde atata cumintenie?), a urmat ‘Sustine-o pe Coco (si implicit pe noi’). Eu zic sa nu profitam de minori si sa nu dam satisfactie majorilor pentru care contul bancar tine loc de coloana si printzipuri. Sau pur si simplu sunt jalnici la fundraising. Ultima gaselnita joculet (tot pe FB) Orasul Minier – Intra in joc si afla cum poti sa dezvolti o comunitate miniera prospera. Actiune: Hide this Ad – Reason: Offensive. Pai asta e investitie? Va rog domnilor, macar o varianta moderna de Pocahontas care isi da seama ca padurile si muntii in care a crescut n-au o valoare mai mare decat niste ghiuluri si contribuie activ, profitabil si tenace la transformatul lor in praf si pulbere. Ar fi mai inspirational si relevant, nu?
Prezenta neoficiala, minerii prosperi de net subterran: Postacii RMGC. Creati initial prin subsoluri de Kisselef si redescoperiti ulterior ca amploaiati goldisti, acestia sunt de 2 categorii: unii coninteresati, altii pur si simplu naivi. Sa ne intelegem, nu exista sustinatori virulenti ai proiectului care sa nu fie cointeresati si nici ‘cetateni ingrijorati’ naivi care sa stea cu orele pe net, vanand articolele contra RMGC, fiind locate prin tari precum si ascuzandu-si cu sarguinta IP-urile. Partea grozava este ca nu exista postaci creativi. Poate singurul department creativ din RMGC este PR-ul, restul sunt capabili doar sa dea copy/paste la script-urile primite si sa repete la nesfasit aceleasi minciunele: gogoasa mineritului responsabil, nasul lung al locurilor de munca si al ‘bunastarii’, ecologizarea zonei etc. Daca la filmele americane, poti sa intrevezi fara mari dificultati deznodamantul, in cazul lor mergi la sigur cu ceea ce vor posta. Pacat ca nimeni nu ma plateste pentru asta, demult mi-as fi facut vacanta dorita in Noua Zeelanda (sic). Ma intreb cum este evaluata performanta lor, inafara de numarul de postari in care se mimeaza ‘cetateanul ingrijorat’. Ar trebui sa fie si mica creativitate la nivel de fraza – cu conditia nemodificarii sensului ei.
Indiferent de forma, prezenta goldistilor pe Facebook este asemeni unei gripe care recidiveaza. Este deopotriva enervanta, obositoare si lipsita de haz. Mesajele lor sunt gogosi, iar cei care decid sa isi vanda constiinta (de la artisti si sportivi pana la oameni politici) isi restrang existenta la stratul de glazura atragatoare pusa din belsug peste o mizerie bine coapta. Stiu ca ei vor continua sa incerca sa te convinga si ca vor fi insistenti. Tu cum te feresti de minciuni?
In fond, cine cedeaza primul, acela pierde.
(Articol aparut in Revista El Comandante, nr.2/2011)
luni, 10 octombrie 2011
Despre toate cele emotionale, nimicuri esentiale si tatuaje (Dialoguri in mare parte)
Interviu cu Oana Radu, in Revista Arte si Meserii nr.7 pagina 95.
joi, 14 iulie 2011
sâmbătă, 9 aprilie 2011
Interviu MC Norzeatic in RAM nr.5
Titlul spune tot. Check Revista Arte si Meserii, pagina 40 pentru lenesi
miercuri, 26 ianuarie 2011
Iert dar nu uit
Astazi am citit in revista Elle, numarul din ianuarie, un articol al binecunoscutei Mihaela Nicola (Ogilvy, The Group). Dansa porneste de la o intrebare serioasa: "Ce ne facem cu trecutul rusinos? Il penalizam sau il ignoram si ne indreptam atentia catre lucrurile pozitive?". Desigur dintr-o dihotomie care nu mai e musai de actualitate, Mihaela alege progresul, pozitivismul si buna intentie insa modelul menit sa ii valideze punctul de vedere este mai mult decat stupefiant: Constantin Balaceanu-Stolnici http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_B%C4%83l%C4%83ceanu-Stolnici .
Mihaela Nicola ii face un portret cvasi idilic, e unul dintre ultimii boieri si oameni de vita nobila, spune dansa, un mare caracter etc.
Ei bine, acest domn a fost nu de mult un vajnic TOVARAS. Informator al Securitatii, dat in vileag de CNSAS, tovarasul actualmente fripturist si membru prin diverse comitete si comitii, lucra sub numele de cod "Laurentiu' si a spionat in strainatate, printre altii pe Regele Mihai si Ion Ratiu. Ceea ce pune cireasa pe tort si il face de-a binelea abominabil este complicitatea la asasinatul lui Vlad Georgescu, fostul director al Radio Europa Libera. 'Laurentiu' a furnizat planuri complete ale casei lui Georgescu, casa in care directorului Europei Libere s-a stins in urma unui cancer galopant, probabil iradiere.
Cititi articolul : http://old.cotidianul.ro/balaceanu_stolnici_complice_la_asasinatele_de_la_europa_libera-36289.html
Se spune ca 'Cine isi uita istoria, e condamnat sa o repete'. Da, sunt pentru a ne uita in viitor, in a extrage ceea ce este bun din trecut, insa unele lucruri NU TREBUIE UITATE; macar de dragul generatiilor viitoare, daca pentru noi sunt lipsite de importanta.
Cu siguranta nu pentru toata lumea sunt lipsite de importanta. Pentru mine cu siguranta nu. Pentru ca eu imi propun sa NU UIT.
Dezamagitor, d-na Nicola, foarte dezamagitor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
