Copilul din spatele ochilor

"Emancipate yourselves from mental slavery
None but ourselves can free our minds"
(Redemption song - Bob Marley)

E o piesa de teatru pe care am vazut-o in seara asta. O piesa cu o actrita, una singura. O piesa despre o mama care are un copil cu sindromul Down.

Piesa: "Copilul din spatele ochilor"
Autoare: Nava Semel
Teatru: Nottara
Actrita: Gabriela Popescu
Regizor: Liliana Ceterchi

SAU

Nu e o piesa de teatru, e o sansa de izbavire. O piesa cu un om, dar cu multe personaje. O privire prin gaura cheii, dar cu toate simturile treze si cu venele pulsande, in profunzimea vietii si a interiorului fiecaruia dintre noi.

Piesa se anunta ca o drama. Mama care initial traieste intens si confuz in urma vestii de a fi nascut un copil retardat, marcata in plus travaliul unei nasteri dificile. Tatal care mereu isi doreste sa puna ordine in viata si care atunci cand este depasit de situatie alege fuga - jogging-ul aproape obsendant in care se refugiaza. Mama care reuseste sa gaseasca liniste, speranta si forta in acceptarea unei maternitati depline - suna chiar ridicol - si imbogatitoare, in pofida unei unei scenariu de viata care o impingea la propriai fuga prin evitare, pasiv-agresivitate si neasumare. Daca la inceput, vedem parintii puternic blocati intre propriile cutume si surpriza ce vine peste ei, izbavirea vine din factori exteriori: bunica in varsta de 87 de ani - un personaj demurgic prin aparitia secventiala insa total surprinzatoare, fariseismul oamenilor "normali" si Yotam, copilul atins de sindromul Down este "cel binecuvantat de zei" si devine calea de comunicare directa cu God.
Piesa se termina ca si o oda a bucuriei. Pe final, piesa o regaseste pe mama intr-o postura de echilibru, probabil un echilibru pe care nu l-a avut pana atunci. Din fiinta ezitanta, mortificata si imatura devine constienta de sansa de transcendere a sinelui si transmite determinare, incredere si iubire.

Sunt Varsator si imi stiu caracteristicile zodei: dragostea de libertate, teama de a fi prea implicat in ceva, dorinta de autenticitate/originalitate, tendinta de a lua lucrurile in extreme (fie prea usor, fie prea grav), perfectionismul narcisismului propriu, dorinta de pedanterie dar si fascinatia dilentantismului, invatarea doar din datul cu propriul cap, indaratnicia etc. Iata cateva intrebari bune, pe care cred ca piesa ni le ofera, indiferent de binecuvantarile zodiei sub care ne-am nascut:

- Prin ce dificultati sau situatii limita trebuie sa trec ca sa imi revizuiesc, din cand in cand si consistent, maniera in care vad lumea? Cum ar fi daca pur si simplu dorinta de a fi o persoana mai buna si mai completa ar fi suficient pentru a ma mobiliza?
- Cine si/sau ce ma ajuta sa vad lucrurile diferit? Cat de deschis sunt sa accept macar sa reflectez la lucrurile care mi se intampla?
- Cat de des am indepartat de langa mine, din orgoliu, oameni sau lucruri care m-ar fi ajutat? Cum pot sa limitez sau elimin acest lucru? Cum pot face pentru a vedea mai clar lucrurile, mai constient?
- Ce merita cu adevarat atentie si ce este desertaciune in viata mea? Cum pot fi mai ferm fara a deveni inflexibil?
- Daca simt ca God m-a ocrotit pana acum, cum pot intoarce acest favor? (pay it forward :-) )
- Cum pot pastra aceasta ocrotire?
- Oare in ce maniera lucrurile mici/slabe/nesemnificative/nebagate in seama contin mari adevaruri?