miercuri, 26 ianuarie 2011

Iert dar nu uit

Astazi am citit in revista Elle, numarul din ianuarie, un articol al binecunoscutei Mihaela Nicola (Ogilvy, The Group). Dansa porneste de la o intrebare serioasa: "Ce ne facem cu trecutul rusinos? Il penalizam sau il ignoram si ne indreptam atentia catre lucrurile pozitive?". Desigur dintr-o dihotomie care nu mai e musai de actualitate, Mihaela alege progresul, pozitivismul si buna intentie insa modelul menit sa ii valideze punctul de vedere este mai mult decat stupefiant: Constantin Balaceanu-Stolnici http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_B%C4%83l%C4%83ceanu-Stolnici .

Mihaela Nicola ii face un portret cvasi idilic, e unul dintre ultimii boieri si oameni de vita nobila, spune dansa, un mare caracter etc.

Ei bine, acest domn a fost nu de mult un vajnic TOVARAS. Informator al Securitatii, dat in vileag de CNSAS, tovarasul actualmente fripturist si membru prin diverse comitete si comitii, lucra sub numele de cod "Laurentiu' si a spionat in strainatate, printre altii pe Regele Mihai si Ion Ratiu. Ceea ce pune cireasa pe tort si il face de-a binelea abominabil este complicitatea la asasinatul lui Vlad Georgescu, fostul director al Radio Europa Libera. 'Laurentiu' a furnizat planuri complete ale casei lui Georgescu, casa in care directorului Europei Libere s-a stins in urma unui cancer galopant, probabil iradiere.

Cititi articolul : http://old.cotidianul.ro/balaceanu_stolnici_complice_la_asasinatele_de_la_europa_libera-36289.html

Se spune ca 'Cine isi uita istoria, e condamnat sa o repete'. Da, sunt pentru a ne uita in viitor, in a extrage ceea ce este bun din trecut, insa unele lucruri NU TREBUIE UITATE; macar de dragul generatiilor viitoare, daca pentru noi sunt lipsite de importanta.

Cu siguranta nu pentru toata lumea sunt lipsite de importanta. Pentru mine cu siguranta nu. Pentru ca eu imi propun sa NU UIT.

Dezamagitor, d-na Nicola, foarte dezamagitor.

Un comentariu:

Edi spunea...

ceri cam mult de la mentalitatea romaneasca. insa ma bucur ca ai atitudinea asta, inseamna ca mai avem sperante.