Principele Radu s-a retras din cursa pentru Cotroceni (si datorita mie)

Da, chiar asa s-a intamplat.

Normal ca am fost suparat pe decizia dansului de a-si retrage candidatura. M-am simtit dezamagit de faptul ca mi-am ratat sansa de a vota, dupa niste ani buni, in cineva in care cred cu mana pe inima. Probabil voi da un vot circumstantial in turul 2, alegand ceea ce mi se va parea a fi raul mai mic. De acest gen de vot speram sa scap: votul raului mai mic. In final, mi-a parut rau ca un vis atat de frumos, incurajator dar si insuficient statistic (cel putin aparent), se termina in maniera aceasta.

In fine, dupa acest sirag de ganduri, uitandu-ma pe site-ul principelui, am citit declaratia de presa. Ma loveste fraza care suna ceva de genul ‘reprezentatii clasei de business/corifeii societatii nu au inteles mesajul meu”. Este clar, principele a renuntat la cursa prezidentiala datorita penuriei de resurse – financiare dar si umane. Este unicul si decisivul motiv.

Dar cum poti sa spui ca nu ai sustinere cand sondajul spune 12%? Sustinere este un cuvant cu semnificatii largi, variind de la politicoasa incurajare, trecand prin adeziunea la un set de valori si terminandu-se cu activism (in sensul pozitiv). Opinia mea, plecand de la cum am inteles si am decis sa pun in practica sustinerea, este ca mare parte din cei 12% au fost mai mult spectatori decat actori. Iar eu am fost unul dintre actori.

Pe scurt, povestea este asa:

Fiind “consummator” de Facebook, am dat click-urile de rigoare la pagina Principelui.Acum 3-4 saptamani, primind a 4-a oara mail-ul de la staff-ul de campanie al Principelui Radu, am aflat ca este nevoie de voluntari pentru strangerea de semnaturi. M-am prezentat la sediul de campanie, am vorbit cu Roxana Nica, am primit materiale si am convenit ca cel putin 1-2 weekenduri voi fi la cortul din Obor pentru strangerea de semnaturi. Am primit si materiale printate si pe mail. Nu am onorat promisiunea, motivele sunt, in acest moment, prea putin importante. Imi aduc bine aminte ca Roxana se plangea de faptul ca are “abandonuri” intre voluntari desi toti vin foarte entuziasti. Ce ironie, m-am incadrat si eu perfect in tipar. Da, imi este rusine - acesta este motivul principal pentru care scriu.

Iata cum, cu toata buna intentie, lipsa mea de actiune a contribuit putin , dar a contribuit la penuria de resurse care a pus punct candidaturii Principelui. Iata cum, cu chestiuni mici dar multe, ajungem la mari dezamagiri. Iar in acest caz, dezamagirea nu este fata de persoana Principelui.

Cred ca e foarte facil sa ne suparam, sa acuzam ca “ni s-a luat jucaria” sau sa presupunem motive absconse retragerii – in fond, ne jucam de-a oamenii maturi si rationam infantil. O campanile la presedentie nu se sustine cu doar aplauze, comentarii inflacarate pe blog, adeziuni si click-uri. Au fost semnale din partea Principelui cu saptamani inainte de anunt, dar cumva ma gandeam ca “se va rezolva cumva”. Si asa a fost, doar ca nu cum mi-as fi dorit.

Concluzii personale:
1. Orice idee buna ca sa prinda viata trebuie sustinuta, in primul rand cu fapta si abia apoi cu vorba.
2. Daca astept ca fapta sa fie facuta intotdeauna de altii, sunt cu un pas mai aproape de propria deceptie.